NoMad Merida CST domină sezonul competițional 2017

După 7 ani de existență în care au câștigat constant o mare parte din competiții, fiind una din cele mai vizibile echipe din România, anul acesta NoMad Merida CST a obținut majoritatea titlurilor, fie că au fost în Cupa României fie că au fost la Campionatul Național sau alte concursuri montane importante.

nomad merida cst 2017 (13).jpg

Având un grup vizibil și legat de rideri care nu sunt doar buni sportivi ci și împărtășesc experiențele lor și au un comportament exemplar, fiecare a punctat la disciplina sa, la ambele categorii de elite și amatori.

Kelemen Arpad a câștigat tot ce se putea câștiga la munte și mai ales cursele lungi, tehnice, cu urcări mari. Zona în care se simte cel mai bine. O dată cu Kelemen, ceilalți membri au fost chiar pe același podium sau și-au câștigat categoriile similar atât în Campionatele Naționale cât și în etapele de Cupă.

kelemen 1.jpg

Astfel, Kelemen s-a clasat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului atât la Campionatul Național XCO, care nici nu era în plan mai ales că a fost lovit de o mașină cu o zi înainte de cursă, cât și la Campionatul Național de Maraton desfășurat la Păltiniș. A câștigat Cupa României la Maraton și celelalte concursuri de munte la care a fost. A câștigat și la TBT Race unde adversar direct a fost chiar colegul lui de echipă Robert Dobai, Campionul Național din anul precedent. A fost sezonul lui Kelemen și multe victorii au fost obținute foarte clar, următorii pe podium fiind de multe ori tot membri echipei NoMad.

kelemen 2 foto Melania Iscru.jpg
foto Melania Iscru
 

O dorință a sa a fost să câștige și Cupa României la Enduro, disciplină care-i place mult, devenind astfel triplu Campion Național în același an la mai multe discipline. Dar campionatul nu s-a mai ținut așa că Arpad s-a mulțumit cu un loc doi la ultima etapă de Cupă.

La elite feminin, Suzi Hilbert, a avut și ea cam aceeași evoluție la categoria ei. A câștigat ambele Campionate Naționale, Cupa României la XCO și locul doi la Cupa României la Maraton, pentru că nu a putut participa la toate etapele. Deși a început anul cu o accidentare la concursul pe etape 4 Insule din Croația, s-a recuperat și a câștigat Prima Evadare la General Femin. Suzi a reprezentat România la Balcaniadă.

Ileana B. Voiculescu - S Hilbert.jpg
foto Ileana B. Voiculescu
 

La amatori feminin general, Salome Bondor a fost și mai intransigentă. A câștigat absolut tot la categoria ei. Ambele Cupe și ambele Campionate Naționale. Patru obiective clare, executate ca la carte cu toate sacrificiile ce presupun să încerci să te împarți între atâtea competiții importante. Și ea a avut de suferit. S-a accidentat la Prima Evadare dar s-a recuperat repede.

Events Photographer Bondor.jpg
foto Events Phot
 

La amatori masculin general Cristi Stan a câștigat și el atât Cupa României la Maraton cât și pe cea de la Cross Country Olympic (XCO). El a nu a putut participa, și poate câștiga, la Campionatele Naționale pentru că a concurat la Transalp în echipă cu Robert Dobai, unde au obținut locul 19.

george stan.jpg

Robert Dobai, Campionul en titre la maraton, a fost în imposibilitatea să-și apere titlul la Păltiniș fiind răcit și cu febră în ziua respectivă. Ocupat și cu alte proiecte el și-a arătat nivelul bun în cursele următoare chiar dacă nu a reușit să facă o pregătire așa cum și-a dorit. Este unul din cei mai buni rideri din echipă și din România.

foto dan mazilu.jpg
foto Dan Mazilu

Robert Dobai, tot la categoria Elite, e campionul național en-titre din 2016. A participat la Transalp cu un rezultat extraordinar alături de Cristi Stan, a ocupat locul 2 la unul din cele mai disputate concursuri, TBT Race, venind imediat dupa Kelemen, ajutand echipa sa coloreze în verde tot podiumul si la baieti. El este unul din riderii cei mai importanti din Romania si din echipa NoMad Merida CST, chiar daca a avut un sezon cu mai putine participari. Subliniaza in fiecare an calitatea echipei si in cursele pe etape.

nomad merida cst 2017 (6).jpg

Unul din cei mai vizibili și verbali membri ai echipei, Timotei Păcurar aka Tymy, a început sezonul într-o formă incredibilă, fiind probabil cel mai puternic din echipă, în primăvară. Din păcate a avut un accident cu multe complicații și a trebuit să stea aproape o lună imobilizat, ratând obiectivul lui cel mai important și care i se potrivea. E vorba de cursa, clasică deja,  Prima Evadare. Chiar și așa, nerecuperat, a luat startul la categoria ciclocros și a ocupat locul 2.

pacurar.jpg

La Campionatul Național de XCO a compensat și lipsa lui Cristi reușind un rezultat incredibil, câștigându-și categoria, iar la naționalele de maraton obținând locul 2. Dar Tymy a mai avut curse interesante. A câștigat cursa de mtb de la Casa Poporului și a ieșit pe doi la cea de șosea. A condus cam toată cursa de la Mediaș și ieșit pe 3 la final. S-a mutat la elite și acum e în plin sezon de ciclocros, tot timpul pe podium. Organizează, împreună cu Elisei Miron, Cupa României la Ciclocros la care și participă. În plus merge și la etapele din Cupa Ungariei.

nomad merida cst 2017 (5).jpg

Roșoagă Valentin și el în categoria Elite, a ocupat locul doi în Cupa României la Maraton, locul 3 la Campionatul Național de Maraton și a fost pe podium la aproape toate competițiile importante din România.

nomad merida cst 2017 (4).jpg
foto Radu Cristi

Sergiu Bălăucă, anul acesta, a fost destinat locurilor 3. A ocupat locul 3 în Cupa României la Maraton, locul 3 și la Campionatul Național, dar și la celelalte curse din sezon. La Făget, Avrig, Iași, Baia Mare. Rezultate bune având în vedere că a fost prins cu licența anul acesta și s-a antrenat mai puțin.

balauca.jpg

Fodor Emese a revenit în forță, are o bicicletă nouă, mai ușoară și mai bună. A câștigat Campionatul Național de Maraton la categoria ei și de fapt, întrecerea mai interesantă a fost chiar între fetele din echipă, când Emese s-a simțit mai bine pe final de sezon și a câștigat ultimul maraton de la Deva la General Feminin, venind aproape toate 3 o dată.

emese.jpg

Doina Țiței este dedicată din ce în ce mai mult organizării celor 3 mari competiții NoMad. Ea s-a antrenat totuși intens câteva luni pentru Campionatele Naționale și a reușit să-și câștige categoria atât la Naționalele de Maraton cât și la cel de Cross Coutry.  Astfel, la feminin, echipa și-a adjudecat toate titlurile la Elite și categoriile de vârstă de la amatori. În Cupa României la Maraton, Doina a ocupat poziția a treia.

Brindusa Mutoiu Doina T.jpg

Elisei Miron, pe lângă sprijinul oferit echipei și Federației de Ciclism, a avut un sezon mai bun și a prins destul de multe podiumuri și la mtb și la ciclocros. Eli a ocupat locul 4 în Cupa României la maraton.

elisei.jpg

Marin Marian, Mihai Ion, Andrei Pop au avut și ei podiumuri notabile, dar fără titluri naționale anul acesta. Mihai și-a dedicat mai mult timp organizării echipei alături de Daniel Sărdan.

colaj3.jpg
foto Dan Mazilu, SiS, Doru Staiculescu

Ultimul, dar nu cel din urmă, este noul NoMad, Patrick Pescaru, Campion Național și Balcanic la cadeți, cel mai tânăr membru al echipei.

EcoStuff Romania Patrick.jpg
foto EcoStuff Romania

Toate aceste rezultate n-ar fi fost posibile fără echipament de cea mai bună calitate. Riderii NoMad Merida CST folosesc pentru mtb două tipuri de biciclete, modelul Team de top. Pentru full suspension ei folosesc Merida NINETY-SIX 9.TEAM, iar pentru hardtail modelul Merida BIG.NINE TEAM. Întreaga echipă merge pe biciclete mtb 29er, de multe ori ei primind modelele sezonului următor, în anul curent.

Merida NINETY-SIX 9.TEAM.jpg
Merida BIG.NINE TEAM.jpg

Pentru șosea cele mai folosite sunt modelele Merida Scultura și Merida Reacto.

merida scultura.JPG
merida reacto.JPG

La Enduro Kelemen Arpad folosește bicicleta Merida One Sixty 5000.

Merida One Sixty 5000.jpg

Ciclocrosul este  foarte folosit, atât pentru antrenamentele pe șosea și offroad, cât și pentru competițiile din iarnă.  NoMad Merida CST este echipa cu cei mai mulți ciclocrosiști din România. Aproape fiecare din cei enumarați mai sus au și câte un ciclocros. Ei conduc momentan în clasamentul pe echipe din Cupa României la Ciclocros.

 merida cx 5000.jpg

Pantofii de ciclism folosiți sunt cei de la NorthWave. Energizantele sunt cele de la SiS, produse folosite și de cunoscuta echipă de șosea SKY.

De-a lungul anilor au apărut și dispărut multe echipe de mtb, însă NoMad Merida CST este una din cele mai vechi și mai constante în acești 7 ani de activitate. Sub umbrela echipei membri pot practica acest hobby sprijiniți de sponsori și colegi.