Merida Silex premiata de Road.cc la categoriile Gravel si Super Gravel

Fără îndoială cea mai rapidă categorie de biciclete care s-a dezvoltat în 2018 a fost cea a bicicletelor Gravel și Adventure. Inspirate de cursele lungi pe suprafață gravel din SUA, însă foarte apreciate de o gamă largă de ciclșiti, de la navetă și cicliști de șosea la Audax și bikepacking, aceste biciclete vorbesc cât se poate de clar despre pedalarea eficientă pe teren variat, anvelope mari și versatilitate.

Revista Road.cc a realizat un top al celor mai bune biciclete de gravel pe care le-a testat și care sunt destinate sezonului 2018-2019, împărțindu-le în două categorii: Gravel și Super Gravel. Pentru a se încadra în a doua categorie, bicicleta trebuie să depășească prețul de 3000 £.

merida-silex-5_resize.jpg

Merida a intrat în această competiție cu două biciclete, câte una pentru fiecare categorie: Merida Silex 700 pentru prima și Merida Silex 9000 pentru a doua categorie.

Merida Silex 9000 a obținut locul doi în topul Super Gravel, iar Merida Silex 700 a ieșit câștigătoare în topul Gravel!

Concurența nu a fost deloc ușoară. Cele două biciclete au trebuit să se „lupte” cu mărci precum Specialized, Whyte, Pinnacle, Marin, Sonder, Forme, Rondo, Boardman, Fairlight, Bombtrack, J.Guillem, Vielo și Orbea.

Merida Silex 700 a câștigat pentru că reprezintă combinația ideală între componente de încredere și geometrie corectă care imprimă o pedalare stabilă. Geometria bicicletei seamănă cu cea a mtb-urilor, de aici și modul excelent în care o simți pe traseu. Bicicleta merge bine și pe asfalt și pe lângă asfalt, estompând diferența dintre cursieră și mtb.

merida-silex-700-riding-3.jpg

Inspirată din mtb, Silex 700 este o bicicletă foarte capabilă ce oferă foarte multă distracție pe drumurile cu pietriș și pe potecile off-road.

La Merida Silex 9000, designerii s-au uitat la mtb-uri pentru inspirație. A rezultat o geometrie care oferă bicicletei abilități excelente în off-road, dar care nu e nici stângace când începe asfaltul. Redactorii spun că bicicleta nu trebuie judecată după aspect, pentru că odată ce ai urcat pe ea, îți vei da seama că este bicicleta perfectă cu care poți petrece foarte mult timp în șa.

merida-silex-9000-riding-3_0.jpg

Redactorii au remarcat țeava head tube foarte lungă. Și-au dat seama că motivul pentru care a fost gândită așa a fost și să evite folosirea unui număr mare de distanțiere pentru ghidon, dar mai ales să se obțină o poziție suficient de înaltă pentru a putea folosi dropurile într-un mod eficient la vale, pe potecile rapide. Combinând aceste specificații cu o țeavă top tube mai lungă, pipă scurtă și ghidon cu dropuri compacte, obții o bicicletă „de șosea” impresionant de capabilă în off-road.

Recenziile au fost publicate în revista Road.cc și pot fi citite în întregime aici pentru Silex 700 și aici pentru Silex 9000.