Biciclete MTB Merida - de la A la Z

21.05.2018.
Cu zece ani în urmă situația era simplă pentru un viitor proprietar de MTB! Intra în magazin și spunea: "Vreau un MTB". Comerciantul îi arăta câteva modele sau eventual, îl întreba dacă dorește cu suspensie integrală sa un hardtail. Astăzi, această problemă este mult mai complicată și am dori să vă ajutăm.
 
180515 milyen mtb 3
 
Până nu demult, doar mărimea de roată de 26” era folosită la MTB, însă azi, inclusiv în oferta MERIDA, doar bicicletele din categoria entry-level sunt echipate cu roți de această mărime, deoarece la celelalte categorii predomină mărimile de 27.5” și 29”. În ultimii ani situația s-a complicat și mai mult prin introducerea mărimilor plus. Atât din modelele 27.5” cât și din 29” există și mărimea 650B+, iar despre roțile fatbike încă nici nu am vorbit. De ce este nevoie de atâtea mărimi? Oferta de MTB s-a diversificat ca și în cazul cursierelor, așa că mărimea roții se alege în funcție de domeniul de utilizare. Luând ca punct de pornire această mărime, vom face o prezentare a paletei Merida pentru a vă ușura alegerea. Pe site-ul nostru puteți alege pe baza filtrului de mărime roată.
 
20-D_ttnblu_MY2018.jpg
Merida MATTS 6.20-D
Detalii produs
 
Așa cum am menționat mai devreme, categoria entry-level este reprezentată de seria Merida Matts. Aceste biciclete sunt concepute pentru cei care nu au intenția de a aborda traseu montan cu dificultate ridicată și nu vor să participe la curse maraton, însă doresc să circule pe drumuri de pământ, să facă ture de cicloturism, sau pur și simplu în zona lor drumurile sunt praf. Pentru utilizare de acest gen, roata de 26” merge foarte bine, respectiv nu limitează cu nimic utilizarea bicicletei. Faptul că mărimile mai mari pentru roți au câștigat teren, nu înseamnă că pentru mărimea de 26 ar fi o problemă să ajungă exact în acele locuri unde se merge de obicei cu roțile mai mari. Desigur, și aceste biciclete sunt echipate cu frână pe disc cu acționare hidraulică și furcă telescopică, deoarece aceste biciclete sunt MTB-uri adevărate, doar că sunt la un preț mai accesibil.
 
300_antgrn_MY2018.jpg
Merida Big.Seven 300
Detalii produs
 
300_antgrn_MY2018.jpg
Merida Big.Nine 300
Detalii produs
 
La următorul nivel deja avem opțiunea de a alege între mărimea roții de 27.5” (650B) și 29”. Această alegere este valabilă deja la modelele Big.Seven respectiv Big.Nine 20-D! Merida dorește ca toți să găsească o bicicletă cu mărimea roții perfectă pentru înălțimea lor și pentru stilul de pedalat. În cazul Big.Seven, deoarece este cu roata mai mică (27.5”), paleta pornește de la mărimea cadrului XS (13.5”) și ajunge până la L (18.5”). De ce nu de la S (15”) până la XXL (23”) ca și la Big.Nine cu roți de 29”? Răspunsul este simplu: mărimea roții de 29 nu este o mărime ideală pentru cei cu o înălțime sub 160 cm, însă adevăratele avantaje încep să apară pentru cei care au peste 175 cm. Cei care au peste 180 cm, vor găsi prea mică mărimea de 27.5”, pentru ei mărimea optimă este de 29”. Iată motivul pentru care Merida „deplasează” mărimile cadrului și în cazul Big.Seven: mărimile sunt de la XS până la L, iar la Big.Nine de la S până la XXL. Mărimea de S-M-L este prezentă la ambele modele. 
 
180515 milyen mtb 1
 
În oferta Merida pentru modelele Big.Seven, respectiv Big.Nine putem găsii modele și pentru categoria elite: în șaua Big.Nine Team s-au realizat multe victorii internaționale: inclusiv Gunn Rita Dahle cu o astfel de bicicletă a devenit campion mondial la maraton în 2015, titlu care a fost a zecea în palmaresul ei! Seria „BIG” oferă biciclete pentru ieșiri la sfârșit de săptămână însă și pentru competiții.
 
500_MY2018.jpg
Merida Big.Trail 500
Detalii produs
 
Tot la cadrele hardtail, însă ieșind un pic din „tradiționalul” stil MTB, avem modelul Big.Trail, la care din denumire putem deduce că este pentru trail, cu roți „plus”, adică cu mărimea de 650B+. În față avem o cursă a suspensiei de 130 mm, anvelopele cu lățimea de 2.8” iau cu brio neregularitățile traseului oferind o stabilitate de invidiat. Pentru cine se recomandă Big.Trail cu roți enorme și cu dropper seatpost? Nu, nu doar celor cărora le place să facă o „instrucție” serioasă cu bicicleta și le place terenul stâncos și nu doresc să plătească în plus pentru un fully! Se pot bucura de această bicicletă și cei care au început recent să se acomodeze cu terenul accidentat, deoarece anvelopele late și construcția robustă le conferă stabilitate, respectiv persoanele cu greutate mai mare se vor bucura de această construcție solidă.
 
 
 
180515 milyen mtb 2
Merida Ninety-Six 9.7000
Detalii produs
 
Am ajuns la bicicletele fully. Aici alegerea va fi un pic mai dificilă, deoarece în acest caz mărimea roții nu se raportează la înălțimea ciclistului ci la domeniul de utilizare. Paleta fully de la Merida este alcătuită din Ninety-Six, One-Twenty, One-Forty, One-Sixty, iar fiecare în parte este destinată pentru o activitate aparte.
 
9_TEAM_MY2018.jpg
Merida Ninety-Six Team
Detalii produs
 
Dacă intenția de folosire este pentru competiții XCO, atunci Ninety-Six este o alegere inspirată. Multe victorii de cupă mondială și prezență pe podium se poate asocia cu acest model, care până nu demult se prezenta sub denumirea de Big Ninety-Nine în a cărui nume actual „ninety-six” se referă la cursa suspensiei în spate: 96 mm. Diametrul mai mare de roată îi conferă o deplasare mai bună, iar pe traseele moderne de XCO acest avantaj, față de roțile de 27.5”, se poate observa cu ușurință. Vorbim de o bicicletă extra ușoară cu cadru din carbon, fapt ce se reflectă și în preț, însă pe piață se găsesc din ce în ce mai puține fully-uri cu o greutate în jurul a 10 kg, iar Merida are în ofertă și așa ceva! 
 
9_500_blkgrn_MY2018.jpg
Merida One-Twenty 9.600
Detalii produs
 
Rămânem la biciclete proiectate și pentru competiții, însă în alte categorii, respectiv maraton și ture: seria One-Twenty are în spate o cursă a suspensiei de 120 mm, și poate fi folosită în multe domenii. Pedalatul pe teren accidentat devine o experiență plăcută însă nu se sperie nici de trail-uri mai tehnice. În categoria fully, aici poți găsi modele cu preț avantajos, ca de exemplu, 9.600, iar pentru sexul frumos există modelul  One-Twenty XT Edition Juliet , cu roată de 27.5”. 
 
800_yloblk_MY2018.jpg
Merida One-Forty 800
Detalii produs
 
Dacă ai aspirații mari, îți dorești să te aventurezi pe un teren mai sălbatic, atunci ai nevoie de o cursă mai lungă a suspensiei! One-Forty știe mai multe decât modelele precedente: în spate are o cursă de 140 mm, iar în față a primit un telescop cu o cursă de 150 mm. Această bicicletă cam știe tot ce este necesar pentru munți, chiar dacă îți place să cobori cu viteză mare și nu te sperii nici de  sărituri. Vestea cea bună este că, mulțumită geometriei, nu doar la coborâri ci și la cățărări performează această bicicletă, iar cei care preferă turele chiar nu au de ce să se plângă, deoarece în greutate nu diferă foarte mult de modelul One-Twenty prezentat anterior. Aceste biciclete Merida sunt echipate cu anvelope brutale cu o lățime de 2.6” și datorită lor poți trece peste (aproape) orice obstacol.
 
600_redred_MY2018.jpg
Merida 2018 One-Sixty 600
Detalii produs
 
Vârful paletei, sau cel puțin în domeniul de lungime a cursei suspensiei este reprezentată de One-Sixty. Cursa este de 160/170 mm și este dedicată fanaticilor de enduro. Aproape că poate fi considerată o minune a tehnicii că, cu această bicicletă te poți deplasa și în sus, însă la coborâri nu prea are adversar: fără a modifica echiparea, poate fi folosită chiar și pentru competiții enduro! Desigur, aici putem întâlni „doar” roți de 650B – cu cât domeniul de utilizare este mai dur, cu atât această mărime de roată este mai potrivită. Cu această bicicletă chiar nu mai există cuvântul imposibil – la coborâre doar experiența ciclistului poate limita viteza.
 
Cu acest ultim model aproape că am ajuns la capătul paletei Merida MTB și, sperăm, că de acum, diferitele mărimi de roți nu mai prezintă o necunoscută, însă nu trebuie să trecem cu vederea noul trend: bicicletele cu asistență electrică care încurcă puțin imaginea de ansambu, deoarece aproape toate MTB-urile sunt disponibile și în varianta pedelec/eBike. Desigur, aceste biciclete în niciun caz nu pot fi catalogate ca motociclete, deoarece asistența electrică acționează/intră în funcțiune doar în timpul pedalării, iar mărimea asistenței primite este în concordanță cu energia investită în pedalare! 
 
600_redblk_MY2018.jpg
Merida eBig.Nine 600
Detalii produs
 
eBig.Nine este varianta cu asistență electrică a bicicletei cu orientare XC a seriei Big.Nine pentru ture și pentru teren nu foarte dur, însă cu o rază de acțiune considerabilă.
 
500_blkgrn_MY2018.jpg
Merida eOne-Twenty 500
Detalii produs
 
eOne-Twenty este considerată varianta electrică pentru teren și maraton a fully-ului One-Twenty. Anvelopele masive, varianta plus (2.8”) conferă o experiență plăcută pe teren în condiții de siguranță. 
 
900-E_grnblk_MY2018.jpg
Merida eOne-Sixty 900-E
Detalii produs
 
În cele din urmă, dar nu în ultimul rând, avem cel mai bun lucru ce se putea întâmpla cu un fully cu asistență electrică: eOne-Sixty. Pur și simplu este de neînvins la coborâre în timp ce poți menține o viteză la urcare demnă de cupă mondială. Acumulatorul de 500 Wh îți asigură pe traseele montane o energie aproape inepuizabilă!  
 
Sperăm că în urma acestui articol ți-am ușurat alegerea, iar dacă totuși mai ai întrebări, atunci caută distribuitorii noștri iar ei vor fi bucuroși să te ajute. La mai mulți distribuitori vei găsi și biciclete Merida pentru test și, în acest fel, vei putea să-ți dai seama de comportamentul fiecărei biciclete în diferite situații! 
HU | RO